sclipâ1 scli|pâ [CO]
-
v.tr.
fâ vignî fûr cun plui o mancul fuarce o pression un licuit:
di gnot la Ane e stave oris in senton, par jessi simpri pronte a sclipâur in bocje cuatri gotis dal so lat [ai doi zimuluts] (Maria Forte, La aghe dal Ariul)
Sin. scliçâ , sclipignâ
Cfr. sborfâ , spandi , spergotâ , sbrufâ -
v.intr.
di licuit, vignî fûr cun plui o mancul fuarce o pression o a gotis:
sanc che al sclipe su la muse e sui vistîts (Raffaele Serafini, B123ST)
Sin. sclipignâ