sbrocâ fûr    [CO]

  1. loc.v. vignî fûr o mostrâsi cun fuarce, di buride, cun sflandôr e v.i.cuant che o scrîf musiche, mi sbroche fûr dal cûr e no dal cjâf (Sandro Lano, Sunôrs furlans transoceanics); a miârs a jan sbrocât fûr, a miârs, li flôrs (Ugo Pellis, Al mandolâr); la rabie che al à tai voi e sbroche fûr di bot. "Cheste insolence ti costarà la forcje, galiot che no tu sês altri! " (Carli Pup, Tal mieç dal vât)
    Sin. spreçâ fûr , vignî fûr , sclopâ , sclopâ fûr
  2. loc.v. fâ vignî fûr cun fuarce, di buride alc, sedi materiâl che imateriâl, che al jere stratignûtsbrocâ fûr dute la asse e rivâ a svindicâsi (Raffaele Serafini, B123ST)
    Sin. sbrocâ
  3. loc.v. dî cun viamence"Sta cidin!" al sbrocà fûr il zovin (Amedeo Giacomini, Tal ospedâl)
    Sin. dî fûr
Components: