sapontâ
sa|pon|tâ
[CO, TS]
-
v.tr.
edil.
zontâ trâfs, pâi e v.i. par tignî sù une struture:
il cjampanîl al clope che mai ce. / Lu àn sapontât cu un trâf, / tant il pericul l'è simpri plui grâf, / e il cjampanîl minace / di distirâsi in place (Pieri Çorut, Il cjampanîl di S. Marc);
si sfadiarin a sapontâ in presse in presse la puarte, rinfuarçantle ancje cun cualchi tres (Luigi Gortani, Meni Fari)
Var. sopontâ
-
v.tr.
(fig.)
judâ a stâ sù, a lâ indenant, a fâ une azion e v.i.:
[...] sapontant la frabiche cun cualchi capitâl (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan);
une linie di finanziament european specifiche par sapontâ l'ûs, l'insegnament e la difusion des lenghis mancul dopradis (Marc Stolf, Il PE al sburte, la Comission e frene e la Catalogne e reste une esempli)
Sin. poiâ
, judâ
, sostignî
, tignî sù