sopontâ so|pon|tâ [CO, TS]
- v.tr. edil. zontâ trâfs, pâi e v.i. par tignî sù une struture: plui al sopontava [il puint], plui al meteva pieris e plui gji colavin (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, Al cret da mari dal diau - Tiaris di Aquilee gnove racolte)
-
v.tr.
(fig.)
judâ a stâ sù, a lâ indenant, a fâ une azion e v.i.:
mi da reson a mi e al soponte la part restant dal gno discors (Roberto Ongaro, Il magnific)
Sin. poiâ , judâ , sostignî , tignî sù