ripâr  ri|pâr  [AF]

  1. s.m. (ancje fig.) cualsisei struture par parâ, cualsisei robe che si pues doprâ par difindi o par difindisiil troi al jere stret e cence ripârs di sorte (Pieri Menis, Funerâl a Pâl Piçul); "Alò in place! Cun cjars, fassinis, jets, paions, cun dut chel che si à… a alçâ sù ripârs in place… Che a train, se a àn cûr di trai…: ju frontarìn cun falçuts e forcjis…" (Alviero Negro, Int di masnade); un popul puar e sclet, che al cirarà ripâr tal non dal Signôr (Tonin Cjapielâr, Il rest di Israêl al cjale)
    Sin. difese
    Var. rapâr
    1. puest che al permet di stâ sigûrs o a sotetune casope di len cul tet di breis e cjarte catramade; no jere une robe fate par durâ, ma un ripâr provisori (Roberto Ongaro, Il muc)
      Sin. ricès , ricet , ricovar
  2. s.m. rialç di tiere fat dilunc des rivis di une aghe par no che e jessi dal jettal 1834 al progjetà e al direzè la costruzion di un ripâr par difindi Paluce da lis inondazions de Bût (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr); par dulà isal il paîs? Par un moment no i pâr di cognossi il puest che al è. Po sigûr, da pît dal rivâl! E si invie dilunc dal ripâr plen di jerbe (Gianluca Franco, Cuant che l'Istât al finìs - Ogni etât la sô maravee)
    Sin. arzar , rivâl1 , roste , arzin , jevade
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a ce che al ven di adalt nol è ripâr