ricuardâsi  ri|cuar|dâ|si  [FO]

  1. v.pron.intr., v.pron.tr. vê un ricuart, tignî te memoriela viele no rivave a pescjâ ben inte memorie par ricuardâsi di dut (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri); mi ricuardi benon, come se al fos îr, di chê frede matine di Invier a Zeà (Pieri Menis, Agnulat); cumò no mi ricuardi il so non (Pieri Somede dai Marcs, La veretât e va ben simpri dite)
    Sin. visâsi , impensâsi
    Var. recuardâsi , racuardâsi , raguardâsi2 , ravuardâsi2 , lavuardâsi , revuardâsi2 , reguardâsi2 , riguardâsi2 , rivuardâsi2
    1. vê presint tal pinsîr, te considerazion o ancje tai afietssi à di ricuardâsi che [tal 1916] la provincie di Udin, li che al è S. Vît, e je zone di vuere, e duncje la censure e i podês dal Comant dal esercit a son plui amplis (Donato Toffoli, Il lunari mai jessût - Tellini te prime vuere mondiâl); o mi permetarês che di chest pulpit mi auguri che dopo tancj secui Diu si ricuardi di nô e nus dei cualchi moment legri (Francesc Placerean, Il nestri sant: patriarcje Bertrant)
    2. vê la atenzion indreçade a alc"Va pûr cun Gjo: baste che tu ti ricuardis di no stâ masse" (Catarine Percude, Contents e malcontents)
      Sin. badâ , stâ atent , viodi , impensâsi , visâsi