ribati  ri|ba|ti  [AF]

  1. v.tr., v.intr. tornâ a bati o bati plui voltislis ondis, sostignudis dal aiar, a batin e ribatin cuintri la panze de barcje, fasintle drindinâ (Fabio Titoto, Fantasie)
  2. v.tr. soredut in zûcs o sports, butâ indaûr, indreçâ la bale o sim. viers de part dal cjamp di cui che le à batude
    Sin. butâ indaûr , rimandâ
  3. v.tr. dâ une rispueste in contrast cun ce che al à dite cdn. altrie jê a dîi che al fasès, alore, a so mût. E lui a ribatii che nol coventave che jê si impaçàs cun conseis che no i coventavin (Meni Ucel, Rispiets); Beltram al veve bielzà vierte la bocje par ribati, ma il vieli Bastian lu blocà cuntun sest sec de man (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. cuintribati , replicâ , rispuindi
  4. v.tr. (fig.) tornâ a dî plui voltis, sostignî plui voltis un argoment o sim. nol faseve il plui piçul sfuarç par fâ tasê la femine, cuant che e scomençave a bati e ribati il stes claut e a scolâsi di flât (Maria Forte, Cjase di Dalban); un pape dûr, che no si lasse pleâ di nissun […] cuant che si trate di ribati i principis de fede e de morâl (Antoni Beline, Gloriis e limits di un lunc pontificât)
    Sin. bati , tornâ a bati
  5. v.tr. [TS] tecn., artes. stuarzi la ponte di un claut o sim. che al ven fûr e tornâ a batile te direzion contrarie
  6. v.tr. [TS] sart. splanâ une cusidure cuntun fier cjalt o rinfuarcîle cuntune seconde cusidure daspò di vê pleât l'ôr par dentri
  7. v.intr. in particolâr di sun o imagjin o sim., jessi mandât indaûr di une superficiealore e sunà la cjampane grande de plêf, e po dutis chês altris, a ribatevin fin ca sù insom, a rintronavin il paîs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. bati , rifletisi , rivocâ
    1. (fig.) tornâ a jessi sintût o imagjinât plui voltisa Jacum i ribateve tes orelis la vôs dal predi (Maria Forte, Il vivi al è chel rangjâsi)
    2. (ancje fig.) vê un efiet rifletût o indiret, soredut ripetût o indurant