rassâ  ra|ssâ  [CO]

  1. v.tr., v.intr. tocjâ cuntun moviment di une cierte estension e pression, cun alc di dûr, par puartâ vie une part di materiâltemesâ la farine / e rassâ la panarie (Pieri Çorut, La sagre di Bolzan); si sentavin ator dal desc a rassâ cuntun veri un ritai di corean (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. russâ , gratâ , rasâ
    Cfr. freâ , raspâ
    1. gjavâ vie tocjant e passant plui voltis cuntune cierte pressiona vevin las gjambes sfodrades di pulçs fin parsore la cuesse. Ju rassavin jù cu la man (Ivano Urli, "Nella casa di faccetta nera")
    2. ancje di alc di inanimât, produsi une frizioni çucui i gratin e i rassin lis ongulis (Ivano Urli, Storie di Vera)
  2. v.tr. meti il materiâl che al è intun contignidôr in mût che al sedi a nivel cui ôrs
    Sin. rasâ
Polirematichis e espressions idiomatichis