proclamâ  pro|cla|mâ  [AF]

  1. v.tr. fissâ e fâ cognossi in maniere publiche a mieç di un at uficiâli militârs a vevin proclamât il stât di vuere (Agnul di Spere, Messe di misdì a Varsavie); la leç 29 le vevi judicade une leç insuficiente rispiet aes finalitâts che e proclamave (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
    Sin. decretâ , declarâ
  2. v.tr. anunziâ cun solenitât e uficialitâtal è stât proclamât il vincidôr de seconde edizion dal concors (Redazion La Patrie dal Friûl, Romanç in trê riis )
    Sin. anunziâ , declarâ
  3. v.tr. dî o comunicâ cun enfasie àn reson di proclamâ che a Vignesie i canâi e rapresentin une seconde cualitât di stradis (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie); cui che al comande si presente ogni altre dì a proclamâ che la situazion e va ben; e che, par che e vadi miôr, bisugne lassâlu lui al podê (Riedo Pup, Innsbruck Bonn e Avellino)
    Sin. afermâ , professâ , sostignî , declarâ , pandi