decretâ
de|cre|tâ
[AF]
-
v.tr.
decidi, ordenâ cun uficialitât, autoritât, cun fuarce di leç:
si radunà il Consei / par pensâ e decretâ / ce che vevin di fâ (Pieri Çorut, Co al plûf, lassâ plovi);
se e larà drete, pe Furlanie, che a Rome e vegni decretade ancje da la Assemblee Costituente la autonomie de nestre Regjon […] dentri di chest an o varìn un guviar regjonâl (Josef Marchet, Se e larà drete)
Sin. deliberâ1
, fissâ
, stabilî
-
assegnâ cun formalitât:
à di compagnâmi jê a cjapâ la medaie che mi àn decretade (Costantino Smaniotto, La rosade de la sere)
-
v.tr.
(fig.)
produsi un efiet, une consecuence:
lâ in feriis, invezit, al è cualchi volte, anzit, cuasi simpri, une condane; une condane che la mode e à decretât e che i furlans a àn acetât ancje lôr (Riedo Pup, I furlans e lis feriis);
Cordovât e fo la ultime citât furlane a cedi te vuere dal 1420 par difindisi de Serenissime. Chê sconfite e decretà l'amont dal Stât patriarcjâl furlan (Redazion Lenghe.net, Grant sucès pe Fieste de Patrie a Cordovât)
Sin. determinâ
, produsi
, causâ
, segnâ
, causionâ