naturalmentri  /-é-/  na|tu|ral|men|tri  [FO]

  1. av. daûr des leçs de nature, in maniere naturâl, cun naturaleceintant che la famee si forme naturalmentri, in mût spontani, sot dal sburt des leçs naturâls, pe formazion di une analighe struture sociâl al covente invezit un at di fuarce, un artifici (Fabian Ros, La invenzion dal stât)
  2. av. in maniere logjiche, facile di previodio sin partîts tart e cussì, naturalmentri, o sin rivâts a straoris
    1. ancje dome par dâ enfasi, par rimarcâ, par rinfuarçâune robe ispirade ae prudence, al bon sens e, naturalmentri, ae mê convenience (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj); il pes lu frizin la sere prime e lu metin a polsâ intune grant terine, cuviert di cevole cuete tal vueli e asêt. Al va une cane cu la polente frede. Naturalmentri i vûl une biele file di bocâi par podêlu parâ jù (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
      Sin. sigûr , clâr , si sa , si sa po , par fuarce , mancjarès altri
    2. ancje tant che rispueste afermative"Pensaiso di rivâ a finî il lavôr dentri di cheste setemane?" "Naturalmentri: nol è un lavôr tant lunc."
      Sin. , lafè , lafè sì , sigûr , sì ve , sì po , sì mo , par fuarce , mancjarès altri , clâr , naturâl