logâ  lo|gâ  [AF]

  1. v.tr. meti intun lûc, intun puest, intune posizional cjamave lis sôs oparis sul puartepacs che si jere fat fâ di mestri Nart e che al veve logât su la moto, subit daûr de siele (Roberto Ongaro, Cretevierte)
    Sin. meti , posizionâ , puestâ , plaçâ , poiâ
    1. dâ puest a alc o a cdn.intant a rivin, massime feminis, fruts, vecjos e malâts [che a scjampin te glesie] […]. Cuatri breis poiadis fra dôs balustris a deventin un jet di plui, si tache a logâ robe e int su lis taulis dai altârs (Carlo Tolazzi, La salamandrie tal fûc)
    2. mandâ intune cierte sede a fâ une cierte funzion o a stabilîsino cognossint nissun, in chel paisut dulà che lu vevin logât, nol veve cjatât di miôr che fâ une gjite sul flum (Raffaele Serafini, Soreli jevât a mont); un tenent di cavalarie che al jere stât logât in cjase nestre tai prins mês de vuere (Pieri Somede dai Marcs, Sant Simon: 28 di Otubar 1917)
    3. meti intune sede, fâ che alc al sucedi o al funzioni o al sedi in vore intun ciert puestal veve logade sot un puarti a cjase sô une scuele serâl pai fîs dai siei sotans (Alan Brusini, Come tai romançs)
  2. v.tr. (fig.) dâ une cierte ambientazion o une suaze cronologjiche, culturâl, ideâl e v.i.il scritôr al à strassomeât inventant la citât di Auria. Tal to film si fevele però di Ourense. Parcè âstu sielzût di logâ il film te citât reâl? (Fabian Ros, Interviste cun Ignacio Vilar); il stes cristianisim al à logât propri a chest pont [dal an] la nassite di Jesù Crist (Mario Martinis, Dicembar)
    Sin. ambientâ , incuadrâ , insuazâ