inscuelâ  ins|cue|lâ  [AF]

  1. v.tr. mandâ cdn. a scuele o in ogni câs fâ in mût che al vedi une istruzione jere zovine - nancje vincj agns! - e jere sane, e jere biele, e jere ancje stade inscuelade (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); a misdì al rive [il santul], e a van a batiâ. Il siôr i lasse [al pari] une cjadene di aur che al meti al frut cuant che al è grant, e ancje un pôcs di bêçs che lu inscueli (Andreina Nicoloso Ciceri, Pipeta Sclagarot - Racconti popolari friulani I)
    Sin. scuelâ
    Cfr. indotorâ , inculturâ
  2. v.tr. fâ che cdn. al impari alc, che al cjapi sù une tecniche, une abilitât, che al sepi insuazâ une dissipline o frontâ une ativitâttal Invier 1998-1999 a son stâts reclutâts e inscuelâts i intervistadôrs e e je stade fate la campagne di rilevazion (Linda Picco, Ricercje su la condizion sociolenghistiche dal furlan); [il cjan] al jere di bon nâs, nome, cui che lu veve inscuelât, al jere stât une vore plui bestie di lui (Arturo Feruglio, 15 di Avost)
    Sin. insegnâ1 , scuelâ , sfrancjâ , tirâ sù , istruî , formâ
  3. v.tr. fâ capî alc, fâ condividi une maniere di viodi lis robis«Par cont gno o preferìs la libertât de bondance, ven a stâi: mangjâ, bevi, lavorâ gran… Par scomençâ o brusarès il mani de sape». […] «Si viôt che ti àn inscuelât i tiei amigos, eh!» (Tarcisio Venuti, La cjase di Toni)
    Sin. vierzi i voi , insegnâ1 , scuelâ , sfrancjâ , scjalterî , dispatussâ , istruî