incuchît in|cu|chît [BF]
- p.pass., adi. viôt incuchî , viôt incuchîsi
-
adi.
cjapât di emozion, maravee, strache e v.i., tant di pierdi la inteligjence, la capacitât mentâl:
Gelindo, un puar babau, al è mieç incuchît, al cjale ogni tant Nives di sot coç che e cîr simpri di no incuintrâsi cun lui (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie)
Sin. instupidît , inçuchît , imbarlumît , insemenît , sturnît , incucât , imbambinît