inclapîsi  in|cla|pî|si  [CO]

  1. v.pron.intr. (ancje fig., ancje iperb.) deventâ dûr, imobil, sterp e v.i. come il clapla arzile cul fûc si inclapìs (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona); culì met jù la pene, / mi si inclapìs la vene [poetiche] (Pieri Çorut, La mê biografie); si ingrizigniva duta insieme come un glimuç, e gji si inclapivin i dincj, e tremava (Federigo Comelli, Il me paîs)
    Sin. impetrîsi
    Cfr. indurîsi , incrudîsi , ingrisignîsi , ingritulîsi
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl