impetrîsi  im|pe|trî|si  [CO]

  1. v.pron.intr. (ancje fig., ancje iperb.) deventâ dûr o imobil come il clapma cussì cjacarant mi soi impetrît [pal frêt] / no sint ne pîts ne mans (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1841); intun puest cence timp, indulà che dut si è impetrît, come in chê flabe che mi àn contât di frut, che e fevelave di un ream inmagât restât indurmidît par cent agns (Franca Mainardis, Grivôr)
    Sin. inclapîsi
    Cfr. indurîsi , incrudîsi , ingrisignîsi , ingritulîsi
Proverbis:
  • di Fevrâr cor a masanâ se no la roie si impetrìs
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl