imbacuchît  im|ba|cu|chît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt imbacuchî , viôt imbacuchîsi
  2. adi. che al à pierdût o che nol dopre la inteligjence, la razionalitât, la percezion de realtât, la prontece tal reagjîil vecjo imbacuchît ancjemò no si jere inacuart che il forest lu veve clamât par non (Pieri Menis, Un macet di sanmartinis)
    Sin. imbacucât , instupidît , incocalît , insemenît , imbambinît
  3. adi. ben cuviert di vistîts o altri, ben parât dal frête batevin lis vot / cuant che al jentre il plevan cu la sflacjute, / imbacuchît fin ca tal so capot (Enrico Fruch, Pre Tite)
    Sin. tapossât , taponât , intapossât , intabarossât , tabarossât , imbacucât , imbaucât
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl