imbacuchît
im|ba|cu|chît
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt imbacuchî
, viôt imbacuchîsi
-
adi.
che al à pierdût o che nol dopre la inteligjence, la razionalitât, la percezion de realtât, la prontece tal reagjî:
il vecjo imbacuchît ancjemò no si jere inacuart che il forest lu veve clamât par non (Pieri Menis, Un macet di sanmartinis)
Sin. imbacucât
, instupidît
, incocalît
, insemenît
, imbambinît
-
adi.
ben cuviert di vistîts o altri, ben parât dal frêt:
e batevin lis vot / cuant che al jentre il plevan cu la sflacjute, / imbacuchît fin ca tal so capot (Enrico Fruch, Pre Tite)
Sin. tapossât
, taponât
, intapossât
, intabarossât
, tabarossât
, imbacucât
, imbaucât