imbacuchît  im|ba|cu|chît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt imbacuchî , viôt imbacuchîsi
  2. adi. che al à pierdût o che nol dopre la inteligjence, la razionalitât, la percezion de realtât, la prontece tal reagjî:  il vecjo imbacuchît ancjemò no si jere inacuart che il forest lu veve clamât par non (Pieri Menis, Un macet di sanmartinis)
    Sin. imbacucât , instupidît , incocalît , insemenît , imbambinît
  3. adi. ben cuviert di vistîts o altri, ben parât dal frêt:  e batevin lis vot / cuant che al jentre il plevan cu la sflacjute, / imbacuchît fin ca tal so capot (Enrico Fruch, Pre Tite)
    Sin. tapossât , taponât , intapossât , intabarossât , tabarossât , imbacucât , imbaucât
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl