imbacucât
im|ba|cu|cât
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt imbacucâ
, viôt imbacucâsi
-
adi.
ben cuviert di vistîts o altri, ben parât dal frêt:
un om dut imbacucât tal tabâr al passave ca pel paîs (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1887)
Sin. tapossât
, taponât
, intapossât
, intabarossât
, tabarossât
, imbacuchît
-
adi.
che al à pierdût o che nol dopre la inteligjence, la razionalitât, la percezion de realtât, la prontece tal reagjî:
pre Terenzi al reste par une dade fer, imbacucât (Renzo Balzan, Mese grande pai mus)
Sin. imbacuchît
, instupidît
, incocalît
, insemenît
, imbambinît
, imbaucât
