imbacucâ  im|ba|cu|câ  [BF]

  1. v.tr. cuvierzi cun tancj vistîts o cuviertis o altri par parâ dal frêt
    Sin. tapossâ , taponâ , intapossâ , intabarossâ , tabarossâ , imbacuchî
  2. v.tr. fâ pierdi la cundizion normâl di inteligjence, razionalitât, percezion de realtât, prontece tal reagjîune schirie [di imbroions] che e vîf su lis spalis dai dordui! Ma sono cussì tancj i furlans che si fasin imbacucâ? (Dore da la lenghe in bore, Furlans: popul di Sants, di Poetis e...)
    Sin. instupidî , insemenî , imbacuchî , imbambinî , imbaucâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl