imbacucâ
im|ba|cu|câ
[BF]
-
v.tr.
cuvierzi cun tancj vistîts o cuviertis o altri par parâ dal frêt
Sin. tapossâ
, taponâ
, intapossâ
, intabarossâ
, tabarossâ
, imbacuchî
-
v.tr.
fâ pierdi la cundizion normâl di inteligjence, razionalitât, percezion de realtât, prontece tal reagjî:
une schirie [di imbroions] che e vîf su lis spalis dai dordui! Ma sono cussì tancj i furlans che si fasin imbacucâ? (Dore da la lenghe in bore, Furlans: popul di Sants, di Poetis e...)
Sin. instupidî
, insemenî
, imbacuchî
, imbambinî
, imbaucâ