imbaucâ im|ba|u|câ [BF]
-
v.tr.
fâ pierdi la cundizion normâl di inteligjence, razionalitât, percezion de realtât, prontece tal reagjî:
la veve imbaucade ben il fatôr. Dì dopo dì, soflant su lis boris de rife di jê cuintri dal cont, al jere rivât adore a convincile di otegni la procure de aministrazion (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
Sin. instupidî , insemenî , imbacuchî , imbambinî , imbacucâ