gubatul
/-bà-/
gu|ba|tul
[CO, TS]
-
s.m.
venat.
sorte di scjaipule vierte che si siere par cjapâ vîfs i uciei:
i viei intor a saran stâts in dîs in dut il paîs che no levin a uciei. Ce cul visc, ce cul gubatul, ce cui archets, ce cun rêts di trate, ce cul diluvi, ducj si devin dafâ (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
Var. cabatul
-
s.m.
(fig.)
situazion o cundizion li che si è cjapâts cence podê scjampâ:
el mio cûr al à scomençât a bati une vore fuart. In sumis, passe vuê, passe doman, cheste volte o jeri pardabon cjapât tal gubatul [dal inamorament] (Arturo Feruglio, El sardelon)
Sin. tramai
, vuate
, palisse
, palisson
, scjaipule
, trapule
-
s.m.
(fig.)
puest, ambient une vore piçul:
un gubatul, indulà che al po stâ un jet (Josef Marchet, Censiment);
lôr a no son a stâ intune vilute cuntun gubatul juste par une Panda (Maurizio Mattiuzza, Al prossim casting ti sielzin te)