gubatul  /-bà-/  gu|ba|tul  [CO, TS]

  1. s.m. venat. sorte di scjaipule vierte che si siere par cjapâ vîfs i ucieii viei intor a saran stâts in dîs in dut il paîs che no levin a uciei. Ce cul visc, ce cul gubatul, ce cui archets, ce cun rêts di trate, ce cul diluvi, ducj si devin dafâ (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
    Var. cabatul
  2. s.m. (fig.) situazion o cundizion li che si è cjapâts cence podê scjampâel mio cûr al à scomençât a bati une vore fuart. In sumis, passe vuê, passe doman, cheste volte o jeri pardabon cjapât tal gubatul [dal inamorament] (Arturo Feruglio, El sardelon)
    Sin. tramai , vuate , palisse , palisson , scjaipule , trapule
  3. s.m. (fig.) puest, ambient une vore piçulun gubatul, indulà che al po stâ un jet (Josef Marchet, Censiment); lôr a no son a stâ intune vilute cuntun gubatul juste par une Panda (Maurizio Mattiuzza, Al prossim casting ti sielzin te)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl