fulmin  /fù-/  ful|min  [CO, TS]

  1. s.m. meteor. scjarie eletriche jenfri doi nûi o soredut jenfri nûi e tierea jerin i stiçs dal nadalin par meti su lis barconetis dal toglât cuintri il pericul dai fulmins (Pieri Menis, Il pignarûl); il cîl neri si sclarive cui fulmins che lu scjavaçavin (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
    Sin. saete1 , folc , sfulmin
    Cfr. lamp1 , ton1 , tarlup
    1. (ancje fig.) in metaforis o paragons par dî di cdn. o di alc une vore sveltla barcje e salude la spuinde, e vie pal mâr come il fulmin (Luigi Gortani, Un paîs misteriôs)
  2. s.m. grande cuantitâtvuê al è passât un fulmin di uciei (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
    Sin. grum , mont1 , sglavin , tasse1 , slac , sdrum , sdrumarie , sdrumerie , folc , sdavàs , slavin , pestefruce , slavine , sglavine , maree , mac , lavine , flagjel , stermini , distermini , disordin , côl , stragje , stragjo , sdrume , straviodi2 , fruce , sfulmin
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl