frutaçat  /-àt/  fru|ta|çat  [AF]

  1. s.m. fantat di une cierte etât, che nol è plui frut ma nol è ancjemò omancje Tin lu veve cjapât dentri la vuere, vieli come che al jere […]. Gusto lu vevin clamât in chel an, cui plui zovins, e Ricut al jere ancjemò frutaçat (Maria Forte, Dome la cjampanute di Sant Bortul)
    Cfr. fantacin , fantat , zovenut
  2. s.m. fantat che si compuarte avonde mâl o che al fâs berechinadisa di chê ore là sù nol jere nissun, nome il pizighet a tignî a ments che cualchi frutaçat nol les a puartâ vie lis rosis des sepulturis (Pieri Menis, Un macet di sanmartinis); parcè mai mandaiso sù ducj culì, sot la balaustre, chei spericulâts di frutaçats? (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); maledete chê mularie! Chei frutaçats che mi àn tirât i claps cuant che o jeri di sentinele (Checo Tam, Neapolis)
    Sin. bardasse , bardassel , baron , berechin , canaiot