fogâ  fo|gâ  [CO]

  1. v.intr. mandâ fûr calôrtal for di Micul a fasin pan cuinçât e fuiacis, fin a gnot: sacumis scuris di feminis devant de bocje che e foghe (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. sfogâ
    Cfr. tofâ , stufâ , buiâ , brusâ , scotâ , sbrovâ
  2. v.intr. tignî cjalto ai sul jet une imbutide lizere, ma che e foghe unmont (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
  3. v.intr. di feridis, botis, inflamazions e v.i., dâ une sensazion di cjalt e in câs ancje di dolôr
    Sin. buiâ
    Cfr. brusâ , scjaldâ , scotâ , bulî , sbrovâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl