esistence  /-tèn-/  e|sis|ten|ce  [FO]

  1. s.f. il fat di esisti, di jessi, di jessi reâltantis robis par Mirco a jerin passadis e risoltis, ma chê de esistence di Diu e jere saldo li che i balinave denant i voi tant che une tarlupule (Alan Brusini, Par stradis lungjis); cheste tribù e cognòs la esistence di une stele che no si viôt. Sirio B e je une nane blancje (Checo Tam, Don Franziskus e Iskander)
    Sin. presince , realtât
    Var. esistenzie
    1. il jessi presint, in vorei programs (aprofondiments cuotidians, dal lunis al vinars, su temis di atualitât) […] a son simpri stâts peâts ae esistence di une convenzion (Erika Adami, La lenghe furlane tai mieçs di comunicazion)
      Sin. presince
  2. s.f. [TS] filos. realtât in oposizion a ideeTomâs al dîs che Diu al à dât esistence ae essence
    1. tal esistenzialisim, la maniere di sei dal om tal mont
  3. s.f. vite considerade te sô durade o tant che esperience tal montal viveve une esistence grise e disfurnide (Carlo Sgorlon, Il dolfin); puôrs omis in pont di muart, recuardaitsi adès, a la svelta, da la vustra infansia e da la vustra zoventût, e di duta la vustra esistensia (Pier Paolo Pasolini, I Turcs tal Friûl); la int e cjaminarà o viers Sant Jacum o viers di altris lûcs sants a cirî la stesse rispueste ai problemis de esistence umane (Antoni Beline, Sant Jacum, là che al finìs il mont)
    Sin. jessi1 , vite , vivi