cube  cu|be  [BF]

  1. s.f. volt di mieze sfere o di cuart di sfere tun edifici, spec. tes glesiisune glesie cun dôs navadis e une cube cuntune piture che e figurave Jesù cui apuestui (Roberto Ongaro, Messe grande)
    Sin. cupule
    Var. gube
  2. s.f. puarti devant di une glesiejo i soi ch el frut / che al zuiava a tria / sul murut da la cuba (Arrigo Sedran, Robi passadis)
    Cfr. ludidôr , puarti , lobeâl
  3. s.f. (ancje fig.) cualsisei struture o ogjet di forme plui o mancul semisferiche o che al da la impression di vê chê formea jere pâs largje su lis braidis e la cube dal cîl alte e scuride (Maria Forte, La gnot di Radeschi)
    1. part dal cjapiel che e da insù, formant un ingjâf o, par meton., cjapielun cjapiel alt di cube (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
      Sin. cop2 , cope1