cincuantâ
cin|cuan|tâ
[CO]
-
v.intr.
pierdi timp, tirâle in lunc, soredut a cjacarâ ma ancje pensant o dubitant, ancje tornant a dî o a fâ tantis voltis chê stesse robe:
"E chei da la cuesture no stan a cincuantâ… nus metin dentri daurman" (Pieri Somede dai Marcs, Cjase di fitâ);
al jere dibant stâ a cincuantâ su lis robis. Tocjave lâ… (Maria Forte, Cjase di Dalban);
"Dismontait, cence cincuantâ!" une vosate di pôre lu tirà jù de serpe (Dino Virgili, Pôre tal nuie…)
Sin. slumbriâle
, tirâ in lunc
, cincuantâle
, fâle lungje
, slungjâle
Cfr. cencenâ
, dubitâ
, esitâ
, spietâ
, indusiâ
, bibiâ
, pendolâ
, dindinâ