burî fûr    [CO]

  1. loc.v. [CO, TS] venat. fâ svolâ sù i uciei o fâ vignî fûr bestiis che a son platadis di maniere che il cjaçadôr al puedi traiura tornarin tes gjavis di torbe, e il cjan al parà fûr il jeur. Ricardo lu viodè che al scjampave te sorghete restade da pît di un cjamp di blave. Il cûr i de un bot. Po il cjan lu burì fûr e lu scorsà traviers lis cumieris dal cjamp. Eliseo al traè (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
    Sin. discoviglî , burî
  2. loc.v. rivâ a cjatâ[a Vignesie] ne un mus ne un cjaval no si lu rive a burî fûr, nancje a paiâlu tant aur che al pese (Giovanni Gortani, Gjats spiritâts); ce si vevie di burî fûr di miôr par fânus capitâ la sium e cori sù plui svelts a platâsi disot da plete se no cualchi sflocje ancje di chês di une volte? (Dolfo Zorzut, No je plui vive)
    Sin. cjatâ fûr
    1. cjapâ alc che al jere dentri di un contignidôr o di un puest plui o mancul sierât o sim.al burì fûr de sachete il curtìs e: zac, un biel tai sul braçut, propit su la muardude dal sarpint e po, cun grant premure, si metè a supâi sanc (Roberto Ongaro, Cretevierte)
  3. loc.v. vignî fûril risultât plui clâr al burì fûr di un grup di studiôs americans (Franc Fari, Il cjâf dai furlans)
    Sin. vignî fûr , saltâ fûr
Components:
  • burî v.tr., v.intr.
  • fûr av., prep., inter., adi.inv., s.m.sing.