boie1  /-ò-/-ó-/  bo|ie  [AF]

  1. s.m. cui che al eseguìs un supliziun ritrat di Sante Filumene propit cuant che il boie i taie il cjâf cul spadon (Alan Brusini, Come tai romançs)
  2. s.m. (fig.) cui che al è responsabil dai patiments o de muart di altris personis, ancje cun crudeltâtlis creaturis de la tiara son formadis in maniera, che una ja di jessi simpri il boia de la altra (Zuan Luîs Filli, Il farc)
    Sin. becjâr
  3. adi., s.m. in sens gjeneric, tant che ofese, ancje in imprecazions e blestemisboie di un Bastian! Alore mi à contade une bausie? (Gianni Gregoricchio, Trê feminis); al restà cu lis mans in man e cui dincj in bocje. Che un di chei i faseve, boie chel mont, ancje mâl (Fabian Ros, Il lôf); il sivîl di un boie di clap che al plombave jù par un martôr (Riedo Pup, Gran Dio benedite l'Italia); orco boie, ce rangjade che o ai cjapade (Alan Brusini, Amîs come prime)
    Sin. bastart , carogne , sassin , maledet , putan
  4. adi. cun funzion di peioratîf e superlatîf, insopuartabilil cjâf mi fâs un mâl boie (Sandri Di Suald, Ah! la provincie)
    Sin. bastart , carogne , maledet , sassin , putan
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • ancje il boie al è mestri