arsît  ar|sît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt arsî , viôt arsîsi
  2. adi. consumât de combustiondutis lis vanzetis, come spiuladis a fîl a fîl a finivin sul fûc, tune sflamiade che e mandave un odôr di lane arside par dute la cusine (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Sin. brusât , ardût , arsinît
  3. adi. che nol à aghe o umiditât, soredut par vie dal soreli e dal cjalttra soreli di canicule e aiar, o vin la taviele dute arside (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Sin. sut , sec , ars , suiât , secjât , arsinît
  4. adi. di part dal cuarp, disidratade o cence i siei umôrs naturâie sintive il cjâf vueit e la bocje arside (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Sin. sut , sec , suiât , secjât , arsinît
    1. une vore magripetenada lissa, cença fassalet sul cjâf, a samea inmò pi secja, arsida (Novella Cantarutti, Un pari da conossi)
  5. adi. (fig.) cence sostance, cence gnerf, cence vitecumò, graciant Idiu, no nus mancje il pan e il companadi, che cualchi volte a 'nt vin ancje di masse. Ma o vin la anime arside (Antoni Beline, Sant Jacum, là che al finìs il mont)
    Sin. suiât , secjât , brusât , arsinît