suiât
su|iât
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt suiâ
, viôt suiâsi
-
adi.
che al à pierdût umiditât, che nol è plui umit o bagnât:
"Al è di cjapâ sù la robe suiade e di passâle dute par man..." (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Sin. sut
-
che nol è plui licuit:
un calamâr di crep cul ingjustri suiât e cu la pene di ocje impirade (Pieri Somede dai Marcs, Pre Josef)
-
che nol à plui aghe:
une spine di Signôr, lungje une cuarte, la Madone la à cjapade tun pît, saltant un agâr suiât (Dolfo Zorzut, El sborf)
-
adi.
che al è deventât plui magri, che al à pierdût pês:
Tin al tornà [de vuere] e ancje Gusto: Tin plui suiât, ma cun biele ciere (Maria Forte, Dome la cjampanute di Sant Bortul)
Sin. smagrît
, sut
-
adi.
(fig.)
che nol à plui emozions, sintiments, umanitât:
un cûr suiât e di piere (Domeni Zannier, La crete che no vai)
Sin. sut
, incandît
, cantesemât