zigot1
/-òt/
zi|got
[CO]
-
s.m.
zee grande, largje, pal solit cence mani, cul fonts plac, di meti tal cjar:
al jôt una femina che a tirava un caret cu un grant zigot vueit parsora (Riccardo Castellani, Li palanchis vendudis par ferassa);
passant pa la citât / cul côf di purcitut intal zigot (Pieri Luchin, Misture di odôrs)
Cfr. cagnestri
, ceste
, cos
, zei
, sbrinzie
, bene
, zaie
, zee
-
cuantitât di robe che e sta ta chel contignidôr
-
s.m.
(fig.)
grande cuantitât:
risiis che a fevin indressâ i cjaviei encja al favri chi a ogni martelada a ’nt tireva un zigot (Nelso Tracanelli, La checa dal Toci)