zee  /zèe/  ze|e  [CO]

  1. s.f. recipient, pal solit di vencs, di forme plui o mancul semisferiche e pal solit cuntun mani semicircolâr parsore"Ce vêso in che zee?…" "Un pocje di robe purcine" (Pieri Somede dai Marcs, L'avocat e la luianie); Pieri a trê di matine al jere bielzà inviât cu la zee sul comedon viars Udin (Angelo Covazzi, Pieri e la zee)
    Sin. cagnestri , ceste , cos , zei , sbrinzie
    Cfr. zaie
    1. contignidôr de stesse sorte, doprât une volte tant che scune, soredut tes fameis puarisfruts impins, fruts ta la zee / tor di me cres la famee (Pieri Somede dai Marcs, La taule)
  2. s.f. cuantitât di robe tignude in chel recipientune zee di pan
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl