zentîl  zen|tîl  [AF]

  1. adi., s.m. [TS] stor. spec. tal pl., te Rome antighe, cui che al jere de stesse gens
    1. tal prin cristianisim, cui che al faseve part dai popui pagans, cui che nol jere judeual volarès dî che la prime predicazion a Aquilee e fos indreçade prin di dut ai judeus, in mût diviers di chê di sant Pauli, che si indreçave plui di dut ai zentîi (Giovanni Battauz, Flavio Cossar, Renato Iacumin, I mosaics de basiliche di Aquilee)
  2. adi., s.m. [LE] che, cui che al à divignince nobile e glorioseune grande zornade di cjace, in companie dal flôr plui zentîl de nobiltât furlane (Arturo Feruglio, La manie); pront a murî pal gno zentîl Paîs (Pieri Bonin)
    Sin. nobil , aristocratic
  3. adi., s.m. che, cui che al mostre benvolê e creance"Simpri zentîl jê… Ma si disturbe masse" (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie); e jere restade ben impressionade di chel fâ sereôs e zentîl e, tal stes timp, fer e decidût (Roberto Ongaro, Il muc)
    Sin. afabil , amorevul , ninin , civîl , cjâr , cortês , cortesan , creançôs , degnevul , civilin , graciât , graciôs , zentilin
  4. adi. che al à une bielece fine e delicadecheste zentîl viole / primizie de stagjon, / la ai destinade in don, / Anute, al to biel sen (Pieri Çorut, Cheste zentîl viole)
    Sin. armoniôs , delicât , elegant , finet , finut , lizadri , tenarin , zentilin
    1. che al fâs plasê in maniere delicadeal jevave sù dal mâr un aiarin zentîl (Catarine Percude, Lis striis di Gjermanie)
Proverbis:
  • i uciei a son bogns chei dal bec zentîl
  • vin di avrîl, vin zentîl