vuiscje  /-ì-/  vuis|cje  [CO]

  1. s.f. toc di ramaç flessibil, doprât soredut par dâ jùal va tal bosc e al sielç une vuiscje come che al sa lui, po ur va dongje e al scomence a vuiscjâ i pîts di une frutate (Andreina Nicoloso Ciceri, I stupits - Racconti popolari friulani I); cu la vuiscje che al tignive intune man i à molât vie a Bepi une vuiscjade inte schene (Max Mauro, Buchenwald 1944)
    Cfr. bachet , bachete , vermene , venc