traspuartâ  tras|puar|tâ  [AF]

  1. v.tr. (ancje fig.) puartâ di un puest intun altritraspuartâ lis cjamis di fen su la schene (Carlo Sgorlon, Ombris tal infinît); la vôs di Greg Lake ti tire dentri e ti traspuarte intun insium (Checo Tam, Ladies and gentlemen… Emerson, Lake & Palmer!)
    Sin. puartâ , menâ
    Var. strapuartâ , trasportâ
    Cfr. stramudâ
    1. in sens specific, puartâ un cadavar tal puest de sepulturefinide la funzion, l'è traspuartât / il cuarp ne glesie de la Puritât (Pieri Çorut, In muart di Mons. Tomadin)
  2. v.tr. (ancje fig.) movi di un moment o di un timp a di un altri
  3. v.tr. (fig.) fâ sintî a fuart une emozion, une partecipazion emotive, puartâ a un compuartament che al derive di une emozion fuarteal berlà a dute vôs che la vuere e jere finide; anzit al fevelà di armistizi, ma la int no si lassà traspuartâ de ligrie come che e veve fat il dì di sante Ane, cuant che al jere colât il Duce (Roberto Ongaro, Il muc)
    Sin. puartâ , strissinâ