tocjade  /-à-/  to|cja|de  [CO]

  1. s.f. il tocjâ, o il jessi tocjât, soredut une volte e in maniere svelte
    Sin. tast , tastade
    Cfr. colp , pache , poc1 , pocade
  2. s.f. (ancje fig.) il meti o il jessi metût par pôc timp tun licuital jere tant che un fiar in bore e par disfredâlu al coventave altri che une tocjade ta la aghe (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
  3. s.f. il tocjâ cui dêts lis cuardis o i tascj di un strumenttu farâs buine figure / parant al diaul la smare / cul dâ une tocjadine a la chitare (Pieri Çorut, Capriç in viers furlans)
  4. s.f. risultât de singule azion di pinelâ o di fâ un trat dissegnant o sim., o ancje mût carateristic che un artist al à di piturâ, dissegnâ, e v.i.cuant che tu lis cjalis, chês tocjadis di colôr cussì slungjât sul plexiglas, ti emozionin (Erika Adami, Armoniis di ponts in moviments)