Dizionari de Lenghe Furlane

tirâ il flât    [CO]

1. loc.v. respirâ:  une sere l'om al tornà a Tesis plen di tos, e tirant il flât cun fadie (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
   Sin. tirâ flât , respirâ
   
   1. respirâ ben par tornâ a cjapâ fuarce:  "Calmiti, Asiut. Tira il flât e parla. I sin ca ducjus cul cour in man a sintîti." (Pier Paolo Pasolini, I Turcs tal Friûl); l'è ancje stuf di fâ lis scjalis sù e jù par ducj chei cuatri. Cuant che al è sul pat, si imposte a tirâ il flât (Giovanni Gortani, Un mus che al va frari)
2. loc.v. (ancje fig.) vê un moment di polse, di padin:  sence mai tirâ il flât, /ai fat la mape intune setemane / di dute la Toscane (Pieri Çorut, La mê biografie)
   Sin. tirâ flât , respirâ
3. loc.v. (ancje fig.) podê stâ cuiet dopo di jessi stât in tension, in pinsîr, di vê vude pôre e v.i.:  cuant che nus è rivade in redazion cheste rispueste o vin tirât il flât: «ah bon, dut al è tornât normâl!» (Dree Venier, A coventaressin plui acuilis e mancul paveis)
   Sin. tirâ flât , respirâ
   
   1. jessi intune cundizion li che si pues stâ un pôc in pâs:  il dirit sacrosant di respirâ, / di podê tirâ il flât, / di podê a cjase nestre comandâ, / a la Italie cui mai lu po neâ? (Pieri Çorut, La Primevere del 1848)

Components:

• flât s.m.
• tirâ v.tr., v.intr.