strissâ
stri|ssâ
[CO]
-
v.intr.
movisi tocjant alc cuntune frizion:
Menot al colà cun jê strissant par traviers, jù pal mûr (Pieri Menis, Sflameadis);
[l'alpin] si jere ingrumât sul ôr de fuesse par tirâsi sù e tacâ a strissâ sul teren dûr, tal scûr (Agnul di Spere, Cjalant la rive)
-
v.intr.
movisi o comparî a colp, cuntun segn o cuntune traietorie lungje e plui o mancul fine:
al strisse un lamp, / al pete un ton (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1842)
-
v.tr.
traviersâ a colp, cuntune traietorie lungje e plui o mancul fine:
just come fâs il lamp cuant che balena / che l strissa la aria (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
-
v.tr.
tocjâ, freâ alc cuntun moviment:
i sbrissà un fregul la man e mi strissà un ticut un cjavidiel (Roberto Ongaro, Cretevierte)
-
v.tr.
taiâ o segnâ cuntun segn lunc e plui o mancul fin
Sin. taiâ
, tressâ
, dâ un stris
, dâ une strisse
Cfr. cancelâ
, scancelâ