specificâ  spe|ci|fi|câ  [CO]

  1. v.tr. dî o comunicâ in maniere precise o plui preciselassaitmai specificâ, lassaitmai dî tune maniere, o disarès, plui concrete (Francesc Placerean, Cuant che tal matrimoni al è l'amôr cristian, li al è verementri Diu); mi à ufiert il vermouth e mi à specificât che lui cumò al scuen lâ a lis provis di orchestre indulà che al sune la sere (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
    Sin. detaiâ , indicâ , insegnâ1 , segnâ , segnalâ