sgripiâ
sgri|pi|â
[CO]
-
v.intr., v.tr.
movi lis sgripiis, lis çatis, cjaminâ cu lis sgripiis o tocjâ o gratâ cu lis sgripiis, cu lis çatis:
une liserte e sgripiave sù pal mûr di piere rude dal ort (Domeni Zannier, La crete che no vai);
miârs di furmiutis ur sgripiassin intor (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
-
v.intr.
(fig.)
ancje di persone, movi i pîts, soredut par cjaminâ, par lâ ator, par balâ e v.i.:
a si tacà a sunâ la ziguzaine [cul violin magjic], e il predi, voie o no voie, al scugnì balâle sgripiant in mieç dei baraçs (Luigi Gortani, Meni Fari);
daspò gustât e cjaminave pai trois de campagne cui frutins che i sgripiavin daprûf tal aiar tivit di Viarte (Jolanda Mazzon, Cungjò Friûl);
[chei che a vegnin picjâts] si ju viôt sgripiâ e po niçulâ a pendolon (Ivano Urli, Storie di Vera)
Cfr. talpetâ
, cjaminâ
, ripâ
-
v.intr., v.tr.
(fig.)
movi lis mans o tocjâ cu lis mans, soredut par gratâ, cirî, cjatâ e v.i.:
al sgrasaiave sanc e bave, cui voi sledrosâts e lis mans che a sgripiavin te jerbe (Pieri Menis, Sul agâr);
une dì a àn vierte la casse, a àn sgripiât dentri, a àn tirade fûr la bandiere (Pieri Somede dai Marcs, La bandiere)
Cfr. sbisiâ
, furigâ
, sgarfâ
-
v.intr., v.tr.
(fig.)
movisi in maniere gnervose, tocjâ in maniere gnervose:
cemût mai âstu fat a jentrâ in glesie usgnot? Âstu sintude la anime a sgripiâti dentri (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Cfr. 'siminâ
, buligâ
, sbisiâ