sghindâ
sghin|dâ
[AF]
-
v.tr.
movisi o mudâ di direzion in mût di no jentrâ in contat cun alc o cun cdn.:
al continuà a lâ indenant, sghindant i pedons e cjalantsi ator (Franco Marchetta, Light my Fire);
e imbranche il braç di Jolande e le sburte fûr de puarte. In chel al rive Armando che al rive a sghindâ la femine par un pêl (Gianni Gregoricchio, Ta chê gnot, lusôr di lune)
Sin. evitâ
, scjuvî
, svuincâ
-
v.tr.
fâ in maniere di no vê a ce fâ cun alc o cun cdn.:
ancje i amîs o cognossints si stufarin e a tacarin a sghindâlu (Roberto Ongaro, Il muc);
a son bramis dal cûr che no si po sghindâlis cuntune alçade di spalis o butâses daûr (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. evitâ
, scjuvî
, scjampâ
, fuî
, scapolâ
, svuincâ