sburtâsi  sbur|tâ|si  [AF]

  1. v.pron.intr., v.pron.tr. (ancje fig.) dâ un sburt, un impuls a se stes, a une part di se stes, a alc viers di se stes o cun reciprocitâtune man alçade a planc, par sburtâsi i ocjâi sutîi sul nâs (Raffaele Serafini, B123ST); ta chê lungje zornade di Istât lis colegjâls se gjoldevin a corisi daûr te braide fin al barbecjan, a sburtâsi sul niçul (Alan Brusini, Come tai romançs); pôc innà, lis ondis si sburtavin, une cu la altre, tun mot fis, blanc e turchin (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Sin. pocâsi
  2. v.pron.intr. vê o fâ un moviment di une cierte bandel'aiar, a bugadis e scjassadis, si jere sburtât jù des monts e, dopo l'aiar, tante nêf (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Sin. , puartâsi , rivâ
Polirematichis e espressions idiomatichis