sbuliâ
sbu|li|â
[CO]
-
v.intr.
tacâ a fâ bufulis prime di bulî:
al cjapà sù la aghe, il fûc al jere za impiât, e dopo vêle salade al scomençà a butâ la farine cuant che e sbuliave parcè che no fasès grops (Sergio Visentin, Il crot te polente)
Sin. bulicjâ
-
v.intr.
fâ un sun come di alc che al sta par boli, o fâ un sun sot vie:
alora l’organo che al sbuliava za di un biel piez, al tacava di bot a sunâ di ligria (Anna Bombig, I cuatri altârs dal "Corpus Domini")
-
v.intr.
(fig.)
tacâ a imparêsi o imparêsi in maniere no clare, come sot vie:
ca e là par la Europe, massime in Jugoslavie, al stave sbuliant un afâr che nol jere la vuere solite [ma la vuere partigjane] (Francesc Placerean, Cuintristorie dal Friûl dal 1866 fint in dì di vuê);
la puisie gnove e sbuliave ancje tes ultimis jevis de Filologjiche (Dino Virgili, Leterature gnove dal Friûl)
-
v.intr.
(fig.)
jessi une vore cjalt, scjaldâ a fuart:
al jere tornât il cjalt, la stagjon dai fens: i setôrs a frontavin acanâts il beton de tose tal soreli aviart che al sbuliave su la campagne (Dino Virgili, La massarie)
Sin. brusâ
, scotâ
, sbrovâ
, sboentâ
-
v.intr.
(fig.)
soredut di part dal cuarp vê o dâ une sensazion di cjalt, di inflamazion, di mâl e v.i.:
al mi à dât une piçade tal braç che mi sbuliee ancjimò (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. brusâ
, buiâ
-
v.intr.
(fig.)
interessâ une vore, jessi sintût tant che urgjent:
mi sbuliave di dîi [...] (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. premi
, buiâ
, brusâ
-
jessi une vore interessât, sintî un grant desideri:
si presentà ca di noaltris un ex socialist che al sbuliave di jentrâ tal Consei regjonâl (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
-
v.intr.
jessi presint e movisi in grande cuantitât:
al restave dome il sbuliâ ad in plen di cisics e di stelis (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. 'siminâ