sbaciâ  sba|ci|â  [CO]

  1. v.tr. movi un licuit o movi alc che al à dentri licuit o movi alc che al è dentri di un licuit[...] gjavant fûr dal sacheton de camisole une butiliute di veri cuntun stropul parsore e sbaciantje devant [...] (Meni Ucel, La none bis); a rivarin sul arzin e come simpri a distacarin lis cjadenis, ognun la sô, e a scomençarin a sbaciâlis ta la aghe de Ledre (Riedo Pup, Vergjilio); Rita e jere daûr a sbaciâ cuatri creps di massarie intun podin (Gianni Gregoricchio, La clape)
    Cfr. svuacarâ
  2. v.tr. (fig.) causâ turbamenta nal veva pi flât: al spiava li zornadi che a si smoleavin davour i veris infumatâts, a sbrissavin jù dai mûrs bisus da li cjasi e a murivin tuna caliga che a lui a i sbassiava i sintimints (Novella Cantarutti, Barba Fodo e la muart)
    Cfr. voltâ , zirâ , rivoltâ , ribaltâ