sbaciâ
sba|ci|â
[CO]
-
v.tr.
movi un licuit o movi alc che al à dentri licuit o movi alc che al è dentri di un licuit:
[...] gjavant fûr dal sacheton de camisole une butiliute di veri cuntun stropul parsore e sbaciantje devant [...] (Meni Ucel, La none bis);
a rivarin sul arzin e come simpri a distacarin lis cjadenis, ognun la sô, e a scomençarin a sbaciâlis ta la aghe de Ledre (Riedo Pup, Vergjilio);
Rita e jere daûr a sbaciâ cuatri creps di massarie intun podin (Gianni Gregoricchio, La clape)
Cfr. svuacarâ
-
v.tr.
(fig.)
causâ turbament:
a nal veva pi flât: al spiava li zornadi che a si smoleavin davour i veris infumatâts, a sbrissavin jù dai mûrs bisus da li cjasi e a murivin tuna caliga che a lui a i sbassiava i sintimints (Novella Cantarutti, Barba Fodo e la muart)
Cfr. voltâ
, zirâ
, rivoltâ
, ribaltâ