rinfuarcî  rin|fuar|cî  [AF]

  1. v.tr. (ancje fig.) fâ cjapâ plui fuarce o tornâ a fâ cjapâ fuarcecuasi ducj i autonomiscj nostrans si sbracin a zurâ e sperzurâ che l'ordenament regjonâl "dentri dal cuadri de unitât taliane" nol à di rompi ni di indebilî la tressadure unitarie dal paîs, ma che al à anzit di rinfuarcîle (Josef Marchet, Chê biade unitât); l'atac principâl al sarès stât puartât cuintri il fuart di Marghera. Partant Cavedalis al proviodè a rinfuarcîlu cun oms e armaments (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr); il so mût di fevelâ, invezit di rinfuarcî la idee che denant di me a fossin grancj modei, a planc a planc le crevave (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
    Sin. rinfrancjâ , infuartî , infuarcî , fortificâ , fuarteçâ , rintonâ , rinfuarçâ , potenziâ , rinfiuartî