infuartî
in|fuar|tî
[CO]
-
v.tr.
fâ deventâ fuart o plui fuart:
comedâ i muscui se si inflapissin, infuartî i vues, cuant che si indebilissin (Raffaele Serafini, B123ST);
o vin di infuartî la nestre cussience furlane scomençant cul cognossi il valôr de nestre culture, de nestre storie (mai insegnade a scuele) e de nestre lenghe (Diego Navarria, Opportune et Importune)
Sin. tressâ
, fortificâ
, rinfuarcî
, rinfuarçâ
, infuarcî
-
v.intr.
vê un procès di fermentazion che al fâs deventâ fuart, garp:
il pan lassât a jevâ masse al infuartìs (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)