rimedeâ
ri|me|de|â
[CO]
-
v.tr., v.intr.
fâ alc che al torne a meti a puest, che al comede, che al compense, che al da une soluzion par une situazion:
"Calmiti, Pieri," al dîs "no stâ inrabiâti, o rimedearìn, ce mai!" (Arturo Feruglio, I pulçs);
e veve rimedeât ae pôre di restâ vedrane cjolint un vedul intimpât (Maria Forte, Falivis - Il Strolic furlan pal 1974)
Sin. justâ
, comedâ
Var. rimediâ
, rimiedeâ
-
v.tr.
otignî, cjapâ alc che si pues calcolâ un risultât puar o negatîf:
al veve balât cun bielis mascarutis, slungjât cualchi spissigot, rimedeât un pâr di scufiots (Mario Ellero, Il dì de Cinise)
Sin. cjapâ
, puartâ a cjase
, puartâ cjase
Proverbis:
- se il Signôr nol rimedie, il diaul al fâs comedie