resonât  re|so|nât  [AF]

  1. p.pass. viôt resonâ
    Var. rasonât
  2. adi. che al derive di un pinsîr logjic e cussientil nestri teritori al à bisugne di une difese resonade e integrade (Walter Tomada, Il president de Assemblee de Comunitât Linguistiche Furlane Navarria: «Cumò i nestris rapresentants a àn di fâ i conts considerant la identitât un fatôr diriment des lôr sieltis»)
    Sin. pensât
    1. che si fonde suntun ordin razionâl, sistematicun studi meticolôs e resonât, metût dongje cun competence e cun criteri sientific (Laurin Zuan Nardin, Gianni Nazzi, Giancarlo Ricci, La flôr des detulis, Udin, 1995)
  3. adi. di cdn., che al resone ben, che al dopre il pinsîr logjic e ecuilibrâttu sês un om cussì positîf, cussì resonât, cussì brâf tal to mistîr, che al è un gust a discori cun te (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Sin. razionâl , ecuilibrât , savi , positîf , resonevul