picinin  /-ìn/  pi|ci|nin  [AF]

  1. adi. piçul piçul, ancje cun sens cjarinatîfsi volte de bande de gleseute di Sant Bortul, picinine e scussade (Maria Forte, La tiere di Lansing); cjavei neris e lusints molâts a slas pes spalis, doi voi un fregul a mandule, un nasut picinin e dret (Roberto Ongaro, Il muc)
    Sin. piçul
    Var. pitinin
  2. adi., s.m. frut piçulmê none mi diseve, di picinin, che la lune e je un cûl di scjatule di bande (Josef Marchet, La difese de culture taliane); viodi la musute di chel picinin che al varès puartât il so non indenant tai agns (Maria Forte, Cjase di Dalban); tu tu jeris picinine in chê volte, no tu savevis che sbeleâ tu in chê volte e fâ am-am (Dolfo Zorzut, Mi ûstu ben?)
    Sin. frutin , nin1 , ninin